Oncoria Med

INCREDIBIL! Câine rănit, târât de o femeie cu mașina – intervenție de urgență a jandarmilor

Date:

Intervenție a jandarmilor din Gura Humorului în cazul unui act de cruzime față de animale

Jandarmii din cadrul Detașamentului Gura Humorului, aflați în serviciul de patrulare pe raza localității Stulpicani, au fost sesizați de către o femeie cu privire la un incident grav: o persoană a legat un câine de un autoturism și îl târa pe stradă.

Echipajul de intervenție s-a deplasat de urgență la fața locului, identificând persoana în cauză în apropierea pârâului Slătioara. Este vorba despre o femeie în vârstă de 64 de ani, care a declarat că a găsit câinele rănit în fața porții locuinței sale și intenționa să îl abandoneze pe malul apei.

Având în vedere faptele constatate, jandarmii au întocmit actele de sesizare privind săvârșirea infracțiunii de „schingiuirea animalelor”, conform prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor.

Documentele au fost predate Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, care continuă cercetările în acest caz.

Jandarmeria Suceava reamintește cetățenilor că orice formă de cruzime față de animale este sancționată conform legii și încurajează raportarea de urgență a acestor fapte la 112 sau celei mai apropiate structuri de ordine publică.

Sursă foto. IJJ Suceava.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

OFICIAL: Decebal Făgădău este noul prefect al județului Constanța. Luni depune jurământul și își începe mandatul

Schimbare la conducerea Prefecturii Constanța. Fostul primar al municipiului,...

Ce se întâmplă cu amintirile de pe casetele video sau cu fotografiile din albume? Am găsit soluția salvatoare

Nunta părinților, primii pași ai copiilor, aniversările bunicilor, vacanțele...

20 de ani de byron, sărbătoriți la Constanța! Trupa ajunge pe 5 noiembrie la Doors Club, cu un concert aniversar special

Înființată în 2006, trupa byron a devenit, de-a lungul...