Medhouse banner

Inna va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD Dubai

Date:

Mai sunt 8 zile până la cel mai mare și cel mai așteptat festival de muzică din DubaiUNTOLD Dubai. INNA este singurul artist de live act care va urca pe scena principală a festivalului din Dubai, alături de Ellie Goulding, G-Eazy, PSY și mulți altii. Show-ul INNEI va avea loc duminică, alături de Timmy Trumpet, Sebastian Ingrosso, Mahmut Orhan și mulți alții.

Printre cei peste 100 de artiști care vor bucura cei peste 70 000 de fani care sunt așteptați la festival se numără Ellie Goulding, G-Eazy, Major Lazer, Armin Van Buuren, Bebe Rexha, Don Diablo, Paul Kalkbrenner, Hardwell, Tujamo, Asake, Hot Since 82.

„UNTOLD Europe este unul dintre cele mai tari festivaluri din lume la care am fost până acum, așa că mă bucur foarte mult să fiu și la UNTOLD Dubai încă de la prima ediție. Abia aștept să ne distrăm împreună.”, a spus INNA.

Cu un număr impresionant de hituri, premii și peste 1.000 de concerte în Europa, Asia, America Latină, SUA, Canada și Orientul Mijlociu, INNA este cu adevărat un fenomen muzical. Una dintre cele mai relevante voci din dance, artista a cucerit topurile globale cu hituri precum „Hot”, „Sun Is Up” sau „Déjà vu”, ajungând în primele locuri în zeci de țări, din România, în Japonia, Mexic, Turcia, Argentina, Spania, Finlanda, Polonia și SUA. INNA a colaborat cu mulți artiști de top precum Pitbull, Flo Rida, Daddy Yankee, Timmy Trumpet, Juan Magán, J Balvin, Yandel, Alok & Sofi Tukker și Sean Paul pentru piesa „Up”, care a devenit o senzație internațională.

INNA a câștigat mai multe MTV Europe Awards, Romanian Music Awards și în 2012, a devenit prima și singura artistă europeană care a acumulat 1 miliard de vizionări pe YouTube. În 2022, ea a depășit un nou prag: 10 miliarde de vizualizări și streamuri. Recent, artista și-a încântat fanii cu o nouă colaborare cu artistele Dhurata Dora și Stefflon Don pentru „Yummy”, cu R3HAB și Slash pentru „Rock My Body”, un hit care a cucerit topurile radio și cu Tujamo și Azteck pentru „Freak”.

UNTOLD Dubai va avea loc în perioada 15-18 februarie și promite fanilor o extravaganță muzicală. Cu peste 100 de artiști din întreaga lume, festivalul combină diversitatea de genuri, de la DJ set-uri senzaționale la ritmuri dinamice de hip-hop, techno, bollywood music, trance, R&B, dance, pop, K-pop sau rock alternativ la cele 5 scene construite la EXPO CITY Dubai.

Fanii festivalului se pot bucura de experiența UNTOLD Dubai printr-o petrecere exclusivistă care începe pe 14 februarie la bordul UNTOLD Flying stage, un zbor de 5 ore la peste 11.000 de metri altitudine unde muzica și distracția vor fi elemente centrale. La sosirea în Dubai, fanii festivalului aflati în avion vor fi preluați de la aeroport cu un autobuz special până la hotel, unde vor beneficia de cazare pe durata festivalului.

Locurile în avionul HiSky, cea mai noua aeronavă a companiei, sunt limitate, așa că toți cei care doresc să fie parte din această experiență inedită își pot achiziționa pachete care conțin bilet de avion, cazare la hotel de 4 stele și abonament la festival începând de la 1.099 de euro de persoană. Avionul decolează pe data de 14 februarie și se reîntoarce în România pe data de 19 februarie. Mai multe informații despre aceste pachete se găsesc pe https://www.dertour.ro/untold.

UNTOLD, festival recunoscut la nivel mondial pentru show-urile uluitoare și producțiile vizuale impresionante, își va face debutul în Orientul Mijlociu, în faimoasa locație EXPO CITY DUBAI.

Pregătește-te să descoperi un tărâm magic, de peste 170.000 de metri pătrați, unde imaginația nu cunoaște limite, un paradis al entertainmentului și al inovație. La prima ediție UNTOLD Dubai sunt așteptați peste 70.000 de fani pe zi și, în toate cele 4 zile, peste 280.000 de participanți din toate colțurile lumii.

 Cei care vor să achiziționeze abonamente pot afla mai multe informații pe untold.ae.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Sprijin pentru împădurire. Tot ce trebuie să știe beneficiarii programului în 2026

APIA primește Cereri de plată pentru Schema de ajutor...

Valuri de distracție în Mamaia. Program complet pentru minivacanța de 1 Mai

Programul concertelor din Piațeta Cazino. Cine urcă pe scenă...

AJOFM Tulcea: Măsuri concrete pentru integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii

Măsuri de sprijin acordate de AJOFM Tulcea în scopul...

Oportunitate pentru profesori. Selecție de experți pentru evaluarea manualelor de clasa a IX-a

CNCE deschide înscrierile pentru cadrele didactice care vor evalua...