Medhouse banner

INSP: Peste 5.000 de cazuri noi de Covid, în ultima săptămână

Date:

sursa foto: Bioclinica

INSP a anunțat că datele indică o creștere cu 55,8% față de săptămâna precedentă

INSP a anunțat, marţi, că, în perioada 29 iulie – 4 august, au fost înregistrate 5.370 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 în țara noastră. Datele indică o creștere cu 55,8% faţă de săptămâna precedentă, conform unui comunicat citat de Agerpres.

1.716 dintre cazurile noi sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Conform INSP, în perioada 29 iulie – 4 august, au fost raportate 13 decese la persoane cu COVID-19, dintre care unul survenit în urmă cu mai mult de o săptămână, toate persoanele prezentând comorbidităţi.

Până în prezent, 68.995 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România. În ţara noastră au fost înregistrate, până în prezent, 3.545.145 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

În ultima săptămână au fost efectuate 1.232 de teste RT-PCR şi 16.989 de teste rapide antigenice.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Incendiu violent în Murighiol. Două pensiuni au fost cuprinse de flăcări

Vântul puternic îngreunează misiunea pompierilor. Incendiu generalizat la două...

Cum poți plăti factura de apă pe 1 Mai? Casieriile RAJA vor fi închise

Atenție, abonați! Casieriile RAJA și compartimentele cu publicul nu...

Alertă alimentară! Arahide retrase de la vânzare din magazine. Consumatorii, avertizați despre prezența aflatoxinelor

Arahide „Fine Life” retrase de urgență din magazine Autoritatea Națională...