Oncoria Med

Istoricul Adrian Cioroianu: ”Valoarea pieselor furate în Olanda este mult mai mare decât cea a aurului”

Date:

Istoricul consideră că lovitura dată în Olanda a fost pregătită temeinic

Istoricul Adrian Cioroianu a declarat că valoarea pieselor din tezaurul dacic, furate în noaptea de vineri spre sâmbătă de la Muzeul Drents, din Olanda, este cu mult mai mare decât cea a aurului din care sunt confecționate. Acesta speră că hoții nu vor topi piesele sustrase.

”Ar fi inconştienţi, pentru că valoarea obiectelor este mult mai mare decât valoarea aurului, ca atare. Ori eu cred că acolo a fost o echipă de profesionişti, n-au fost nişte hoţi de buzunare din Gara de Nord, sau din gara din Olanda, pe dreapta.

Nu e vina Olandei, nicio ţară din lume nu e pregătită în faţa unor asemenea bande de răufăcători. Este vina celor care au plănuit această lovitură şi tot ce ne dorim este o bună colaborare între poliţia de la noi şi poliţia de acolo.

Probabil e o reţea transfrontalieră de hoţi care se ocupă cu lovituri la acest nivel. Repet, nu e vorba de un furt din galantare, ei au ştiut foarte bine pe ce pun mâna şi tot ce-mi doresc eu este ca ei să nu distrugă acele obiecte. Pentru că aurul din ele, valoarea aurului este net inferioară valorii pieselor istorice”, a declarat Adrian Cioroianu, pentru Digi 24.

Acesta crede că lovitura a fost una pregătită temeinic. ”Ce s-a întâmplat acolo și explozia acelui zid ne arată o lovitură pusă la cale din timp. Să ne înţelegem, expoziţia se termina în zilele următoare.

Deci este exact perioadă în care probabil organizatorii de la muzeul respectiv deja se gândeau la viitoare expoziţii, se aşteptau ca aceasta să fie strânsă mâine sau poimâine şi iată că s-a dat lovitura, repet, o lovitură premeditată, categoric, adică nu a fost o echipă care a venit alaltăieri, a văzut acolo exponatele şi-a dat seama că e aur…”, a mai spus istoricul.

Sursa foto: libertatea.ro

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Ce se întâmplă cu amintirile de pe casetele video sau cu fotografiile din albume? Am găsit soluția salvatoare

Nunta părinților, primii pași ai copiilor, aniversările bunicilor, vacanțele...

20 de ani de byron, sărbătoriți la Constanța! Trupa ajunge pe 5 noiembrie la Doors Club, cu un concert aniversar special

Înființată în 2006, trupa byron a devenit, de-a lungul...