Jucătoarea noastră conducea cu 6-3, 2-0, când adversara sa a abandonat partida
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (26 de ani, 85 WTA) s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Auckland (Noua Zeelandă). Sportiva noastră a trecut de Iulia Starodubţeva (24 de ani, 101 WTA), din Ucraina, după ce aceasta a abandonat la scorul de 6-3, 2-0.
Jaqueline Cristian a dominat primul set, pe care l-a câştigat cu 6-3, după ce a condus cu 5-1. Ea şi-a adjudecat şi primele două ghemuri ale setului secund, după care adversara ei s-a retras. Cristian o va întâlni în optimi pe învingătoarea dintre americanca Madison Keys, principala favorită, şi italianca Lucia Bronzetti.
Sursa foto: hotnews.ro
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.