Medhouse banner

Jucătorii Naționalei s-au arătat bucuroși după aflarea grupei de calificare la Cupa Mondială din 2026! Vezi reacțiile lor

Date:

Jucătorii consideră că am avut parte de o tragere la sorți bună la Zurich

Jucătorii Naționalei s-au declarat mulțumiți de tragerea la sorți de care am avut parte pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2026. Selecționata noastră face parte din grupa H, alături de Bosnia, Cipru, San Marino și Austria.

„Este una din cele mai bune grupe în care puteam pica, ținând cont de adversarul din prima urnă, însă, la nivel de naționale, toate echipele sunt puternice. Vom lupta să ne calificăm de pe primul loc, așa cum am fi făcut-o indiferent ce alți adversari ar fi fost în grupa noastră. Am jucat în ultimii ani de două ori contra austriecilor și știm cât de puternici sunt.

Cu același spirit ca și până acum, cu aceeași unitate, vom lua fiecare meci în parte, iar la finalul preliminariilor, în noiembrie anul viitor, sper să sărbătorim din nou calificarea alături de o țară întreagă, așa cum am făcut-o și în 2023”, a declarat Nicolae Stanciu, căpitanul României.

„Am picat într-o grupă bună, din care putem obține calificarea la Mondial, pe care și-o dorește o țară întreagă. Dar putem face acest lucru doar dacă rămânem la fel de uniți, dacă rămânem o familie. La acest nivel toate echipele sunt bune și sunt sigur că nu ne așteaptă niciun meci ușor.

Trebuie să luăm toate punctele cu Cipru și San Marino, să trecem de un adversar incomod, Bosnia-Herțegovina, și să ne luptăm de la egal la egal cu Austria pentru primul loc. Având sprijinul suporterilor noștri, vom da totul pentru a ne îndeplini obiectivul: România la Mondial!”, a spus Răzvan Marin, mijlocașul lui Cagliari.

„Este o grupă interesantă, cu două echipe care au jucat în optimile EURO 2024, noi și Austria. Bosnia și Herțegovina și Cipru sunt doi adversari pe care îi cunoaștem, i-am întâlnit în ultimii ani. Obiectivul nostru este clar: să luptăm pentru primul loc.

Vom aborda fiecare meci cu încredere și determinare, iar cu susținerea suporterilor noștri am încredere că putem readuce România la Campionatul Mondial”,a declarat Radu Drăgușin, fundașul lui Tottenham.

Sursa foto: FRF

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenție, se oprește apa în zona cartierului Coiciu din municipiul Constanța!

Apa va fi oprită timp de 8 ore În vederea...

ANSVSA susține continuarea exporturilor de ovine. Focarul de PMR din Mureș a fost izolat

România nu are legături epidemiologice cu focarele din Albania Autoritatea...

Recidivist reținut la Costinești. A fost prins la volan fără a avea permis de conducere

Tânăr de 32 de ani, trimis în spatele gratiilor Urmare...