Medhouse banner

Lansare de carte: „Repetabila ființă” de Ecaterina Marga, o poezie a unicității umane

Date:

Lansarea de carte va avea loc la Centrul „Jean Constantin”

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, vă invită miercuri, 07 mai 2025, la ora17:00, în foaierul Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, la lansarea volumului de poezii „Repetabila ființă”, semnat Ecaterina MARGA.

Atât volumul „Repetabila ființă”, cât și celelalte volume de poezii publicate până acum, au ca „numitor comun” un profund respect față de Cuvânt, în strădania acurateței de exprimare a gândului, stărilor lăuntrice, sentimentelor, sporit și dublat de sensurile lui, nebănuite.

„Cuvintele se leagă, desăvârșesc un gând, devin poezie, având un temei, intrând în armonia Universului cu înțelesurile lor nebănuite! Ființa, este repetabilă în sens biogic, în interval uman, fiind în același timp unică în metafizica ei, și i/repetabilă!”, a spus Ecaterina Marga.

Ecaterina Marga s-a născut la 23 octombrie 1948, în localitatea Luciu, din Ialomița.  După absolvirea Liceului ,,Ioan Cotovu’’ din Hârșova, urmează Facultatea de Pediatrie, la București. În perioada studenției frecventează cenacluri literare și scrie la reviste literare studențești. După absolvirea facultății, se dedică profesiei de medic pediatru, în Dobrogea (perioada 1973 – 2023).

A debutat în anul 2019, cu volumul de poezii „Maria, mon amour’’, la Editura Callas Print, Mangalia. Ulterior, a mai publicat: „Într-o seară la Rubla’’, Ex Ponto, 2020; Volumele de sonete (1,2 și 3) „Prea tânărului Will’’, Ex Ponto, 2020 – 2021; Cărți de poezie pentru copii: „Lumea culorilor” și „De luni până duminică’’, Ex Ponto, 2022.

În cadrul evenimentului cultural vor fi invitați Ovidiu Dunăreanu – scriitor și președinte al Filialei Scriitorilor din Dobrogea, Tudor Costache – scriitor și redactor șef al revistei literare „Agora”, Walter Ghicolescu – artist folk. Cu nenumărate premii și recunoașteri naționale, apariții internaționale, recitaluri, proiecte culturale, zâmbind tuturor gândurilor frumoase ale lumii, (așa cum îl descrie jurnalistul Clara Mărgineanu), Wrăjitorul din Folk, cum i se mai spune, ne va cânta și încânta cu creatiile sale calde, și totodată va da glas unor versuri din cel mai nou volum al autoarei.

Intrarea este liberă.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Elitele chirurgiei și gastroenterologiei s-au reunit la Mamaia pentru Congresul Național de Coloproctologie

Cea de-a XIV-a ediție a Congresului Național de Coloproctologie...

(Video) Flavius Stoican debutează pe banca Farului în meciul cu FCSB: „Un nou început la malul mării”

Schimbare la nivelul băncii tehnice. Flavius Stoican, gata de...

Deficit de 40 de medici de familie în județul Constanța. CAS lansează o nouă sesiune de contractare

Acces la sănătate în mediul rural. CAS Constanța recrutează...

ANPC a lansat Ghidul cumpărătorului de locuințe. Tot ce trebuie să știi înainte de a semna actele

Ghid esențial pentru viitorii proprietari Cumpărarea unei locuințe este, pentru...