Acțiune a Poliției Orașului Măcin pentru combaterea tăierilor ilegale
La data de 07 ianuarie 2026, în intervalul orar 10.00 – 14.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin – Compartimentul de Patrulare și Siguranță Publică au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul silvic, conform Planului de acțiune întocmit la nivelul unității.
În cadrul activităților desfășurate pe raza de competență a orașului Măcin, polițiștii au depistat în trafic, un bărbat din orașul Măcin care conducea o autoutilitară ce transporta 2,79 mc lemn de foc, fără a deține documente legale de proveniență.
Față de conducătorul auto a fost luată măsura sancționării contravenționale, conform Legii nr. 171/2010, totodată fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos.
Totodată, în urma acțiunii au fost legitimate 28 de persoane și 20 de autovehicule au fost verificate.
Poliția Orașului Măcin va continua astfel de acțiuni pentru protejarea fondului forestier și combaterea faptelor care aduc atingere patrimoniului natural.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.