Oncoria Med

Liceenii sunt invitați să descopere oferta educațională a Universității „Ovidius” din Constanța

Date:

Universitatea „Ovidius” din Constanța organizează Zilele Porților Deschise și Caravana UOC pentru promovarea ofertei educaționale 2026

Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) organizează, în perioada 20 martie – 24 aprilie 2026, o campanie de promovare a ofertei educaționale, adresată liceenilor din județele Constanța, Tulcea, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila și Vrancea.

Acțiunile de promovare din acest an vor cuprinde Zilele Porților Deschise și Caravana UOC, inițiative prin care reprezentanții universității le vor oferi elevilor oportunitatea de a descoperi programele de studii și facilitățile instituției, precum și perspectivele academice și profesionale pe care universitatea le oferă.

„Ajunse la cea de-a patra ediție, Zilele Porților Deschise le oferă tinerilor o experiență interactivă de familiarizare cu mediul universitar, campaniile din anii anteriori atrăgând un număr important de elevi din peste 50 de licee din regiune. În cadrul întâlnirilor liceenii vor interacționa cu cadre didactice și studenți, care le vor prezenta programele de studii și disciplinele incluse în oferta educațională a celor 16 facultăți ale universității. Totodată, elevii vor putea afla detalii despre bursele internaționale, spațiile de cazare și infrastructura universitară și vor vizita săli de curs și laboratoare ale facultăților de care sunt interesați”, transmit reprezentanții UOC.

De asemenea, pentru a veni în întâmpinarea nevoii de informare a liceenilor cu privire la oferta educațională a UOC pentru admiterea din anul 2026, universitatea organizează Caravana UOC, în cadrul căreia reprezentanții facultăților vor vizita liceele pentru a prezenta oferta educațională în cadrul orelor de dirigenție dedicate claselor a XI-a și a XII-a.

„Pentru Universitatea „Ovidius” din Constanța, dialogul direct cu elevii de liceu este esențial în procesul de orientare academică. Prin aceste inițiative ne dorim să construim o relație directă între universitate și viitorii studenți, oferindu-le ocazia să înțeleagă mai bine ce înseamnă viața universitară și ce oportunități li se deschid odată cu alegerea unui parcurs academic.

Experiența edițiilor anterioare ne-a arătat că astfel de întâlniri sunt extrem de valoroase pentru tineri și ne confirmă rolul important pe care universitatea îl are în a-i sprijini să ia o decizie informată  cu privire la viitorul lor profesional”, precizează conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul UOC.

Pentru Zilele Porților Deschise, înscrierea grupurilor de elevi și a cadrelor didactice însoțitoare se poate realiza accesând formularul disponibil la următorul link: https://forms.gle/vZ75bfjAxMVFK9PW8.

Solicitările pentru organizarea prezentărilor din licee în cadrul Caravanei UOC se pot transmite prin completarea chestionarului disponibil la următorul link: https://forms.gle/9ZvpdGwUtSfcUQC67.

Detalii suplimentare despre oferta educațională a tuturor facultăților din cadrul UOC sunt disponibile pe website-ul dedicat admiterii – https://admitere.univ-ovidius.ro/, prin intermediul căruia va putea fi realizat și accesul la platforma online de admitere.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare