Medhouse banner

Liviu-Emil Caba revine acasă la CSM Constanța

Date:

După Gabriel-Cristian Ilie, și Liviu-Emil Caba revine la CSM Constanța!

Clubul Sportiv Municipal Constanța anunță transferul celui de-al treilea handbalist component al lotului național al României, Liviu-Emil Caba.

În vârstă de 25 de ani, jucătorul lui RK Partizan Belgrad se întoarce la malul mării pentru a contribui la reconstrucția unei echipe capabile să revină în topul handbalului românesc și să aibă o prezență cât mai consistentă în cupele europene.

Liviu va evolua în centrul apărării, fiind însă pregătit oricând să torpileze poarta adversă de pe postul de inter-stânga. Astfel, după tandemul Cumpănici-da Silva sosit de la Baia-Mare, CSM Constanța se întărește cu un alt duo alcătuit din jucători valoroși, care se cunosc foarte bine și care știu ce au de făcut din momentul în care intră în teren: Gabriel-Cristian Ilie – Liviu-Emil Caba.

„Până acum am bifat patru transferuri de top și nu ne oprim. Mai avem în vizor încă 2-3 jucători, apoi tragem linie. În orice caz, având în vedere valoarea și palmaresul celor care au semnat cu noi, obiectivul nostru va fi pe măsura calității acestora și a istoriei echipei noastre”, a declarat Mihai Ochiuleț, directorul CSM Constanța.

„Liviu este unul dintre mai îndrăgiți handbaliști care au evoluat pentru echipa noastră. Ca atare, revenirea lui este un câștig atât pentru calitatea jocului, cât și pentru suporterii care, astfel, vor avea un motiv în plus de încurajare. Până acum, am adus patru noi jucători de top de la care avem așteptări de top”, a declarat Marius Stavrositu, antrenor echipa de handbal seniori CSM Constanța.

Sursă foto: CSM Constanța

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

VIDEO. Dulcele care te duce în vacanță: baclavaua turcească și farmecul din Antalya

Baclavaua turcească, acel dulce tradițional care transformă vacanța într-o...

Mită refuzată la frontieră. I-a dat polițiștului 50 de euro pentru a trece vama cu un câine

Un polițist de frontieră a refuzat mita oferită pentru...

Poliomielita, o boală fără tratament, dar care poate fi prevenită prin vaccinare

Tot ce trebuie să știi despre poliomielită și prevenirea...