MAE atrage atenția, în mesajul său, asupra conflictelor răspândite pe glob în ultimii ani
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută aniversarea, la 24 octombrie, a Zilei Organizației Națiunilor Unite (ONU). Acest eveniment anual marchează, în întreaga lume, intrarea în vigoare a Cartei ONU, în anul 1945, prin ratificarea de către majoritatea statelor semnatare, inclusiv a celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate. Data de 24 octombrie 1945 este considerată, totodată, și cea a creării efective a ONU, organizație globală, a cărei activitate se desfășoară în trei domenii principale de acțiune: pacea și securitatea internațională, dezvoltarea și drepturile omului.
„Cea de-a 79-a aniversare a Cartei ONU intervine într-un context complex, marcat de o serie de crize majore la nivel global, precum conflictele care continuă să afecteze unele din statele membre, schimbările climatice, poluarea, insecuritatea alimentară, reducerea biodiversității, ritmul lent de îndeplinire a obiectivelor Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030 sau restrângerea spațiului democratic.
Un obiectiv de actualitate și de mare relevanță pe agenda curentă a Organizației Națiunilor Unite îl constituie gestionarea amenințărilor majore la adresa păcii și securității internaționale, aspect de interes deosebit pentru România, ca și pentru Europa, în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei. Actualitatea subiectului este, de asemenea, demonstrată de evoluțiile preocupante din Orientul Mijlociu și Sahel, de recrudescența terorismului și de evoluțiile îngrijorătoare din domeniul dezarmării și al controlului armamentelor la nivel global.
Ca reacție la toate aceste provocări, sprijinirea și consolidarea multilateralismului, centrat pe sistemul ONU, rămân esențiale și constituie singurul răspuns potențial eficient și adecvat amplorii și complexității crizelor globale care afectează simultan statele membre ONU”, spun reprezentanții MAE, într-un comunicat de presă.
