„Ne luăm rămas-bun cu recunoștință de la Horia Moculescu: pentru melodii care au devenit repere și pentru lecția că frumusețea nu se impune prin zgomot — ci se așază firesc, cu simplitate și suflet.”
Marele compozitor român Horia Moculescu s-a stins din viață pe data de 12 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani. Artistul se afla internat în stare gravă la secția ATI a Institutului Național de Boli Infecțioase «Prof. Dr. Matei Balș»” din București.
„Despre unii oameni ai muzicii nu gândim niciodată că vor pleca. Pentru că, într-un fel, au fost mereu acolo — în fundalul vieții noastre, în amintiri, în refrenele pe care le cunoaștem fără să știm când le-am învățat. Horia Moculescu este unul dintre ei. A compus cu talent, inteligență și cu eleganță. Muzica lui nu a ridicat tonul ca să fie auzită — a rămas aproape, caldă, firească. A intrat în case și în suflete. Gândurile noastre sunt alături de familie, prieteni și toți cei care l-au prețuit. Horia Moculescu rămâne în memoria noastră culturală și în fiecare refren pe care încă îl fredonăm fără să ne dăm seama. Dumnezeu să-l odihnească! – acesta este mesajul transmis de Ministerul Culturii la scurt timp de la nefericita veste.
Cariera sa a fost marcată de peste 500 de melodii, colaborări cu artiști importanți și o implicare activă în formarea tinerelor talente.
Parcursul vieţii şi al carierei
S-a născut pe 18 martie 1937 în Râmnicu‑Vâlcea, având origini mixte: mama sa, Nidia Copetti, era de origine italiană, iar tatăl, Nicolae Moculescu, de origine română.
Încă de la vârsta de 6 ani a început să cânte la acordeon, fiind autodidact. A urmat liceul la Turda (Liceul de Băieţi, actualul Colegiu Naţional „Mihai Viteazul”) unde s-a remarcat prin virtuozitate la pian şi acordeon. Din cauza originii „considerate nesănătoasă” în acele vremuri (origini italiene prin mama sa, tată fost ofiţer), nu a putut urma Conservatorul din Bucureşti. A studiat la Institutul de Mine din Petroşani înainte de a se dedica exclusiv muzicii.
A activat ca pianist în localuri din Bucureşti şi pe litoralul Mării Negre, apoi şi-a creat propria orchestră între 1963-1979. A susţinut turnee internaţionale (Canada, SUA, Italia, Suedia, Israel, URSS, RFG).
Realizări artistice
Horia Moculescu a compus peste 500 de melodii, inclusiv muzică pentru filme (cel mai cunoscut fiind Pistruiatul, 1973) şi a fost implicat în numeroase producţii tv, realizând emisiunea Atenție, se cântă! (difuzată pe TVR2) şi alte programe de televiziune.
Horia Moculescu este considerat una dintre figurile emblematice ale muzicii uşoare româneşti.
Piesele sale şi contribuţia la scena muzicală au influenţat generaţii de artişti şi continuă să fie interpretate şi apreciate. Prin activitatea sa de compozitor, pianist şi producător tv, a îmbinat pasiunea pentru muzică cu posibilităţile mediatice ale epocii.
Dumnezeu să-l ierte!
Sursă foto: Ministerul Culturii
