Anul școlar viitor ar putea începe pe 7 septembrie 2026
Ministerul Educației și Cercetării a propus structura anului școlar 2026-2027, care prevede începerea cursurilor pe 7 septembrie 2026 și încheierea acestora pe 18 iunie 2027. Principala modificare față de anii anteriori constă în reducerea numărului de intervale disponibile pentru săptămâna de vacanță la nivel de județ, de la trei la două, decizia urmând a fi luată în urma consultărilor cu elevii, părinții și cadrele didactice. Forma finală a structurii va fi stabilită după analiza feedbackului transmis prin consultarea publică și ședința Comisiei de Dialog Social din cadrul Ministerului Educației.
IATĂ varianta propusă de Ministerul Educației:
„Cursurile anului școlar 2026-2027 încep pe 7 septembrie 2026 și se încheie pe 18 iunie 2027.
Principala modificare, față de anii școlari anteriori: două intervale (săptămâni) între care se poate alege săptămâna de vacanță la nivel de județ, față de trei, în anii anteriori.
Propunerea este justificată de faptul că, la nivel național, s-a optat preponderent pentru două intervale (săptămâni) dintre cele trei propuse (unul dintre intervale a fost constant opțiunea a maximum trei județe, restul optând pentru celelalte două intervale/săptămâni de vacanță).
Decizia privind săptămâna de vacanță se ia în urma consultărilor cu elevii, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.
Mai multe detalii despre proiect, proiectul supus consultării, precum și informații privind modalitatea de a transmite feedback sunt disponibile prin accesarea linkurilor:
- Mai multe detalii despre proiectul supus consultării publice: https://www.edu.ro/press_rel_05_2026
- Proiectul de structură de an școlar: https://www.edu.ro/cons_pub_PO_04_26_structura_an_scolar
Forma finală a structurii anului școlar 2026-2027 va fi aprobată în urma analizei feedbackului primit pe adresa de e-mail dedicată consultării publice pentru acest proiect și după ședința Comisiei de Dialog Social (CDS) de la nivelul Ministerului Educației și Cercetării.”

