Oncoria Med

Marţi 13 nu este cu ghinion! Astăzi este Ziua Informării Preventive, derulată sub sloganul „Acasă în siguranță”

Date:

Marţi 13 – Ziua Informării Preventive

Pentru persoanele superstițioase, ziua de „Marți, 13” și „pisica neagră” sunt adesea asociate cu ghinionul, însă pompierii cred că acest „ghinion” poate fi prevenit!

Începând cu anul 2011, IGSU s-a raliat iniţiativei desfășurată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marţi – 13 este marcată
Această zi reprezintă un bun prilej pentru a ne aminti cât de important este să fim mereu pregătiți și să avem un plan bine pus la punct în cazul unei situații de urgență. În majoritatea cazurilor, efectele unor situații de urgență pot fi limitate sau chiar eliminate dacă vă informați la timp și știți cum să acționați corect!
Măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență, puteți afla accesând platforma națională de pregătire pentru situații de urgență AICI și aplicația de mobil DSU.

Astăzi, 13 august, pompierii constănțeni vor fi prezenți la punctele de prim ajutor și punctele temporare de stingere de pe litoralul românesc, ocazie cu care cetățenii vor fi informați asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice unor tipuri de risc care se manifestă cu preponderență în locuințele și gospodăriile populației.
Transformă „ghinionul” în siguranță și fii pregătit pentru orice provocare!

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare