Medhouse banner

Măsuri de ordine și siguranță publică la meciul FC Farul Constanța – Gloria Buzău. Ce trebuie să știe spectatorii

Date:

Avertismente pentru spectatori înainte de FC Farul Constanța – Gloria Buzău

Jandarmii Grupării Mobile Constanța vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe durata meciului, dintre FC Farul Constanța şi SCM Gloria Buzău, din cadrul Campionatului Național de Fotbal Superliga 2024-2025, etapa a VII-a, Play-Out, astfel încât toți participanții să se bucure de eveniment în deplină siguranță. Partida se va disputa pe stadionul central al complexului Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, din localitatea Ovidiu, începând cu ora 18:15.

Participanții trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator și de forțele de ordine, pe traseele către locul de desfășurare a meciului, în apropierea și în incinta complexului sportiv și sunt obligați să se supună la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine.

„Recomandăm spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violență verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente”, au transmis jandarmii constănțeni.

Legislația în vigoare interzice următoarele:

  • deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice;
  • afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, religioasă sau la discriminări de orice fel și la violență;
  • accesul în arenă cu substanțe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuțite, pumnale ori alte asemenea obiecte, care pot pune în pericol siguranța participanților;
  • aruncarea asupra celorlalți spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forțelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranță, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcția suprafeței de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanțe corozive ori care murdăresc.

„Rugăm participanții să dea dovadă de responsabilitate și să respecte regulile, astfel încât meciul să se desfășoare într-o atmosferă de respect și fair-play, fără incidente care să afecteze buna organizare a evenimentului”, au mai transmis jandarmii din cadrul GMJ Constanța.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Acțiune de amploare pe drumurile din Constanța. Peste 50 de polițiști rutieri au verificat pietonii și bicicliștii

Polițiștii constănțeni au aplicat peste 180 de amenzi La data...

Atenție, transportatori! Intervalele orare în care sunt interzise vehiculele grele pe ruta București-Constanța

Restricții de circulație pentru vehiculele de peste 7,5 tone...

Restricții de circulație în Constanța pentru Turul Dobrogei. Ce străzi vor fi închise pe 3 mai

Turul Dobrogei 2026 revine în calendarul competițional. Restricții de...