Oncoria Med

Măsuri speciale în Mamaia, Costinești și Vama Veche. Recomandările Jandarmeriei Constanța pentru participanții la manifestările din acest sfârșit de săptămână

Date:

Zeci de jandarmi sunt pregătiți să intervină

În acest sfârșit de săptămână, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța vor fi prezente în teren pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, cu ocazia desfășurării evenimentelor organizate în zona de responsabilitate.

Astfel, jandarmii vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul manifestărilor cultural-artistice desfășurate în stațiunea Costinești.

Iar duminică, 30 august, jandarmii vor fi prezenți la partida de fotbal dintre F.C.V. Farul Constanța și F.C. Botoșani, desfășurată pe Stadionul Central al Academiei „Gheorghe Hagi” din Ovidiu, unde vor acționa pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea incidentelor.

„În acest context, reamintim că utilizarea materialelor pirotehnice în cadrul evenimentului sportiv este permisă exclusiv dacă aceasta este realizată în mod autorizat, organizat și executat de o societate de specialitate, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare și a măsurilor de siguranță aplicabile. De asemenea, încercarea persoanelor cărora le-a fost aplicată măsura interzicerii participării la meciurile de fotbal de a intra în incinta arenei sportive, constituie infracțiune, potrivit prevederilor art. 31, alin. 1 din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive”, transmit jandarmii.

Concomitent cu misiunile de asigurare a ordinii publice, în această perioadă vor fi executate și misiuni de menținere a ordinii publice, atât în sistem integrat, cât și independent, în stațiunile Mamaia, Costinești și Vama Veche.

Pe durata misiunilor, jandarmii vor acționa pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, protecția participanților și desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor. Totodată, echipajele noastre vor fi prezente în teren și pregătite să intervină ori de câte ori situația o va impune.

„Recomandăm persoanelor care vor participa la aceste evenimente să adopte un comportament responsabil, să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor și să evite implicarea în situații care ar putea conduce la tulburarea ordinii și liniștii publice.

În cazul în care sunt martorii unor fapte antisociale, cetățenii sunt încurajați să solicite sprijinul celui mai apropiat echipaj de jandarmi, iar în situații de urgență să apeleze numărul unic 112”, au mai transmis jandarmii.

Sursă foto: GMJ Constanța

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare