Medhouse banner

Mini-festival de handbal la Constanța, în cadrul proiectului european HIEP

Date:

Universitatea „Ovidius” din Constanța a organizat un mini-festival de handbal pentru copii

Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) a organizat, recent, un mini-festival de promovare a sportului în echipă în rândul tinerelor generații, desfășurat în cadrul proiectului „Handball International Education Project” (HIEP), finanțat prin Programul european Erasmus Plus.

Evenimentul a fost organizat cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului (#BEACTIVE) și a reunit peste 40 de copii, împreună cu părinții lor, antrenori și membri ai echipei de implementare a proiectului.

„În cadrul manifestării copiii veniți din diferite localități ale județului Constanța – Medgidia, Poarta Albă, Castelu, Satu Nou, Peștera, au participat la o serie de meciuri școlare, desfășurate în echipe mixte. Obiectivele mini-festivalului au fost acelea de a crește popularitatea handbalului ca sport de echipă în rândul tinerilor și de a promova mișcarea.

Participanții s-au implicat cu entuziasm și au dat dovadă de fair-play, iar atmosfera a fost plină de energie și voie bună. La final, antrenorilor și părinților care au participat la mini-festival le-au fost prezentate  obiectivele și activitățile proiectului nostru, accentul fiind pus pe importanța practicării unei activități sportive încă de la vârste fragede”, a precizat conf. univ. dr. Dragoș-Florin Teodor, managerul proiectului HIEP din partea UOC.

Obiectivul proiectului „Handball International Education Project” este acela de a promova formarea și perfecționarea antrenorilor de handbal la nivel european, cu scopul creșterii ratei de participare a tinerilor la activități sportive.

Proiectul „Handball International Education Project” (HIEP), contract nr. 101090905, finanțat prin Programul european Erasmus Plus, Acțiunea-Cheie 2: Parteneriate de cooperare în domeniul sportului, este implementat în perioada februarie 2023 – ianuarie 2026, în cadrul unui consorțiu din care fac parte: Italian Handball Federation (Italia) – instituție coordonatoare, Universitatea Ovidius din Constanța (România), European Platform for Sports and Innovation (Belgia), Olympiacos SFP (Grecia), CJT Solutions (Grecia), Master Group Sport (Italia), L’Orma (Italia).

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Schimbare majoră în tranzacțiile imobiliare. Certificatul fiscal, obligatoriu și pentru cumpărători!

Cumpărătorii trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală Ca urmare...

Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța!

RAJA execută lucrări la rețeaua centralizată. Cartierul Tomis 1...

O nouă ediție FIDELIS. Dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Donatorii de sânge pot investi în titluri de stat...

„Poate A.I. să învingă un poet?” – duel poetic live între om și inteligența artificială la Constanța

Inteligență Artificială vs. Creație Umană: Un spectacol poetic inedit...