Ministrul Mediului a explicat că situația este monitorizată în timp real de specialiști
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat joi că vârful de debit pe Dunăre se va înregistra către finalul acestei luni. Afirmația a fost făcută în contextul în care hidrologii au anunțat existența unor riscuri de viituri pe sectorul românesc al fluviului.
„Fără îndoială că suntem în alertă. Colegii mei sunt convocaţi aproape zilnic pe acest subiect. Vârful de debit îl vom înregistra cel mai probabil la sfârşitul acestei luni, fie pe data de 28, fie pe data de 29 septembrie, în funcţie de precipitaţiile pe care le avem, şi în Serbia, în funcţie de ceea ce se mai întâmplă în bazinul superior al al Dunării”, a declarat Fechet, citat de Agerpres. El a mai precizat că experiențele trecute îl îndeamnă să creadă că nu vor fi probleme.
„Experienţa anului 2006, atunci când la intrarea în ţară, la Baziaş, am avut un debit record de 15.800 metri cubi/secundă ne spune că ar trebui să gestionăm fără probleme un debit de 9.500-9.800 metri cubi/secundă pe care îl aşteptăm pe cifrele de astăzi. Asta nu înseamnă că suntem mai puţin alertaţi şi că suntem mai puţin pregătiţi. Dimpotrivă, ar trebui să însemne că toate instituţiile statului român îşi fac datoria”, a mai afirmat acesta.
Mircea Fechet a dat asigurări că situaţia este monitorizată în timp real, împreună cu specialiştii de la Apele Române, de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodăria Apelor.
