Oncoria Med

Mobilizare pentru alegerile locale și europarlamentare. Peste 42.000 de poliţişti şi jandarmi vor asigura ordinea publică

Date:

Mobilizare pentru alegerile locale și europarlamentare

Aproximativ 42.800 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și lucrători de la alte structuri sunt mobilizați la nivelul întregii țări pentru protecția secțiilor de vot și pentru menținerea siguranței publice atât în proximitatea secțiilor de votare, cât și pe raza localităților. Echipe formate din angajați MAI au misiunea de a efectua cercetări de urgență în cazul sesizărilor privind nerespectarea legii în context electoral.

Peste 1.600 de polițiști desfășoară activități în trafic și verificări inclusiv a modului în care se efectuează transportul de persoane. La această acțiune se va asigura sprijin aerian cu ajutorul aeronavelor IGAv. Conducerea Ministerului a cerut efectivelor imparțialitate și respectarea cu strictețe a normelor legale în îndeplinirea misiunilor de astăzi, maximă atenție fiind acordată verificărilor privind comiterea unor contravenții sau infracțiuni electorale, indiferent de persoanele implicate.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Ionuț Vînă s-a accidentat din nou și va absenta o lună

Ghinion teribil pentru un jucător cheie: Fractură de metacarpian...

Încep înscrierile în Programul FIV 2026: Ghidul complet pentru depunerea dosarului

ând și cum se pot înscrie cuplurile și femeile...

Atenție, constănțeni! Se oprește apa potabilă în cartierul Tomis II timp de 10 ore

Se oprește apa în zona cartierului Tomis II din...