Medhouse banner

Municipalitatea a reluat acțiunile de dezinsecție în Constanţa

Date:

Municipalitatea a reluat acțiunile de dezinsecție

Primăria Municipiului Constanța a reluat acțiunile de dezinsecție. Tratamentele împotriva țânțarilor, căpușelor, gândacilor sau păienjenilor au loc în tot orașul. Aceste tratamente se desfășoară atunci când condițiile meteorologice permit.Substanţa folosită este avizată de Ministerul Sănătăţii și are o acțiune insecticidă rapidă. Substanța este recomandată atât pentru controlul insectelor zburatoare, cât și târâtoare.

Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a insectelor dăunătoare, acţiunile de dezinsecţie trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi pe cel privat. Pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, recomandăm tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Constanța, să efectueze tratamente de dezinsecţie în curți, terenuri, subsoluri, blocuri etc în paralel cu acțiunile municipalității” , au transmis reprezentanţii primăriei.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

SPIT Constanța a aderat la sistemul informatic e-Popriri al ANAF

SPIT Constanța a semnat protocolul de aderare la sistemul...

Regulament și înscrieri: Totul despre concursul de pian de la Centrul Cultural „Teodor T. Burada”

PIANO ART 2026: Înscrierile pentru ediția aniversară se încheie...

ANL a recepționat 35 de noi locuințe pentru tineri în orașul Amara, județul Ialomița

Investiție de peste 11 milioane de lei! Noi apartamente...

Despărțire oficială: Flavius Stoican nu mai este antrenorul Farului Constanța

Farul Constanța și Flavius Stoican au reziliat contractul de...