Medhouse banner

Muniție veche din al Doilea Război Mondial, descoperită la Izvoarele Sucevei

Date:

Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit într-un autoturism oprit în trafic muniție veche din cel de al Doilea Război Mondial și un detector de metale

La sfârşitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei au oprit în trafic, pe raza localității Bobeica, județul Suceava, un autoturism înmatriculat în România.

În mașină se aflau trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 27 de ani, din județul Suceava, iar în urma unui control efectuat asupra autoturismului a fost descoperită într-un rucsac muniție veche într-o stare avansată de degradare (35 de cartușe calibru 7,62 mm, 35 de tuburi cartuș calibru 7,62 mm și 2 gloanțe). De asemenea, polițiștii de frontieră au mai descoperit și un detector de metale pentru care niciunul dintre cetățenii din autoturism nu a putut prezenta autorizație de folosire eliberată de autoritățile competente.

Persoanele în cauză au declarat că au găsit muniția în zona Măgura, pe direcția localității Cârlibaba, urmând să stabilească ce vor face cu ea.

În cauză, s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și muniției, urmând ca bunurile să fie predate reprezentanților IPJ Suceava pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun.  

Sursă foto: Poliția de Frontieră Română

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Schimbare majoră în tranzacțiile imobiliare. Certificatul fiscal, obligatoriu și pentru cumpărători!

Cumpărătorii trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală Ca urmare...

Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța!

RAJA execută lucrări la rețeaua centralizată. Cartierul Tomis 1...

O nouă ediție FIDELIS. Dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Donatorii de sânge pot investi în titluri de stat...

„Poate A.I. să învingă un poet?” – duel poetic live între om și inteligența artificială la Constanța

Inteligență Artificială vs. Creație Umană: Un spectacol poetic inedit...