La data de 10 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității deținerii unor categorii de arme.
În cadrul activităților derulate, au fost verificați, la domiciliu, nouă deținători de arme.
Astfel, au fost constatate două infracțiuni privind nerespectarea obligației titularilor de a se prezenta la sediul poliției, în vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, înainte de împlinirea termenului prevăzut în Legea 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.
În ambele cauze a fost întocmite dosare penale, cercetările fiind continuate de polițiști.
De asemenea, în urma neregulilor constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 100 lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.