Medhouse banner

Nu ajuta hoții să afle că ești în concediu!

Date:

Deși proiectul național de prevenire a furturilor din locuințe „Sigur acasă” s-a încheiat la finalul anului trecut, recomandările râmân valabile.

Utilizatorii social media sunt îndemnați să adopte un comportament de siguranță în mediul online în ceea ce privește distribuirea informațiilor personale, atât cele care fac referire la bunurile de valoare pe care le dețin (frecvent însoțite de fotografii), dar și cele care oferă detalii despre vacanța în care se află (eventual cu mențiunea Ziua 1, Ziua 2 etc).

Pentru un Share în siguranță, specialiștii recomandă să nu fie atât de „darnici cu fanii sau prietenii virtuali”. Este suficient să se vorbească sau să se descrie experiența din vacanță folosind verbe la timpul trecut și să nu apară în poze detalii cu data sau ora locală.

Scopul acestor informări este să atragă atenția asupra importanței conștientizării proprietarilor cu privire la faptul că, prin neadoptarea unor măsuri adecvate de prevenire, uneori dintre cele mai elementare, practic, pot „invita” hoţii să comită infracţiuni.

Polițiștii chemați să constate astfel de neplăceri spun că hoții preferă adesea întunericul și evită zonele bine iluminate. Așadar, primul lucru este să vă securizați cât mai bine imobilul (folosiți un sistem de supraveghere video, apelați la o firmă de pază), apoi asigurați-vă că aveți suficiente surse de iluminare în jurul casei, mai ales pe timpul nopții. De asemenea, curățăți orice tufișuri mari sau copaci care ar putea fi ascunziș pentru răufăcători. Nu în ultimul rând, evitați să divulgați întregii comunități detalii despre viața privată. Pază bună trece primejdia rea!

În completarea recomandărilor, pentru a vă ajuta cu mai multe informații, vă punem la dispoziție acest link https://www.politiaromana.ro/files/pages_files/Brosura_sigur_acasa3.pdf.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Incendiu violent în Murighiol. Două pensiuni au fost cuprinse de flăcări

Vântul puternic îngreunează misiunea pompierilor. Incendiu generalizat la două...

Cum poți plăti factura de apă pe 1 Mai? Casieriile RAJA vor fi închise

Atenție, abonați! Casieriile RAJA și compartimentele cu publicul nu...

Alertă alimentară! Arahide retrase de la vânzare din magazine. Consumatorii, avertizați despre prezența aflatoxinelor

Arahide „Fine Life” retrase de urgență din magazine Autoritatea Națională...