Nu se învață minte! Mai mulți șoferi au fost prinși băuți, drogați sau fără permis de conducere. Unii au fost implicați în accidente rutiere

Date:

Ovidius Clinical Hospital

Șase accidente produse de șoferi băuți, drogați sau fără permis de conducere

La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 13.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, s-a produs un accident rutier (tamponare). Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două vehicule, conduse de doi bărbați. În urma testării cu aparatul din dotare, în cazul unuia dintre ei au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Silozului a avut loc un accident rutier (tamponare). Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 40 de ani, ar fi condus un autoturism și ar fi lovit alte două vehicule. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că pe șoseaua Mangaliei s-a produs un accident rutier (tamponare). Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două vehicule, conduse de doi bărbați. În urma testării cu aparatul din dotare, în cazul unuia dintre ei au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 23.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Mamaia, în municipiul Constanța, s-a produs un accident rutier (tamponare).
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două vehicule, conduse de o femeie, de 20 de ani, și un bărbat, de 27 de ani. În urma testării cu aparatul din dotare, în cazul bărbatului au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 10.45, polițiști din cadrul Poliției Orașului Techirghiol au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Pescărușului s-a produs un accident rutier (tamponare). Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 56 de ani, ar fi condus un buldoexcavator și ar fi lovit un autoturism parcat. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 16.05, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că în orașul Ovidiu, la intersecția dintre D.N. 2A și Autostrada A4, a avut loc un accident rutier (tamponare). Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați. În urma testării cu aparatul din dotare, în cazul unuia dintre ei au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

S-au urcat la volan, deși nu aveau permis de conducere

La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 17.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 poliție Vama Veche – 2 Mai au identificat un bărbat, de 55 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Portului din satul 2 Mai, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 22.40, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus o motocicletă pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, având permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul.

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 07.40, polițiști din cadrul Poliției Orașului Hârșova au identificat un bărbat, de 50 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Turcului din comuna Crucea, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Șoferi băuți sau drogați

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 02.35, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au identificat un bărbat, de 31 de ani, care a condus un autoturism pe strada Celulozei fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 09.40, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 28 de ani, care a condus un autoturism pe D.N. 2A, în orașul Ovidiu. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 05.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 47 de ani, care a condus un autoturism pe strada Cetatea Histria din comuna Săcele. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 10.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Ordine și Siguranță Publică au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism pe strada Republicii. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Sursă foto: arhivă

spot_img
spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

Distribuie postarea:

spot_img
spot_img
spot_img
Cloud Hosting

Abonează-te

Ovidius Clinical Hospital

Cele mai citite

Articole similare

CSM Constanța joacă primul meci oficial din EuroCup Women pe teren propriu. Vor fi restricții la Sala Sporturilor

CSM Constanța primește vizita vicecampioanei Germaniei, Rutronik Stars Keltern După...

Transport agabaritic pe ruta Agigea RORO PTF – Siret PTF

Vehiculul transportă un transformator Potrivit CNAIR, în perioada 16.10.2024 – 25.10.2024 se...