Medhouse banner

O dronă a căzut în curtea unui localnic din Puiești, județul Vaslui: „Avem o nouă incursiune a unei drone rusești”

Date:

Ministrul Moșteanu: „Decizia piloților de a nu trage a fost corectă”

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a confirmat astăzi că România a fost ținta unei noi provocări din partea Rusiei, printr-o dronă detectată în spațiul aerian național.

„Avem o nouă incursiune a unei drone rusești, o nouă provocare a Rusiei la adresa României, o dronă pe care Armata Română și aeronavele Eurofighter germane au încercat să o neutralizeze”, a declarat ministrul.

Potrivit lui Moșteanu, drona a fost ulterior găsită în zona localității Puiești, județul Vaslui, fără încărcătură explozivă.

„Este o dronă fără încărcătură, probabil aceeași pe care au încercat să o dea jos avioanele. Nu au tras asupra ei, dar au avut permisiunea. Probabil, analizând potențialele daune colaterale pe care le-ar fi putut provoca, s-a decis să nu se angajeze în atac”, a explicat ministrul.

El a adăugat că decizia piloților a fost corectă, prioritizând siguranța populației și evitarea pagubelor la sol.

„Sunt sigur că piloții au acționat în consecință și au luat decizia corectă. Mi-aș fi dorit să o dea jos, dar fără a provoca pagube. Am încredere că sunt bine antrenați”, a subliniat Ionuț Moșteanu.

Ministrul a precizat că va discuta cu partenerii germani pentru a obține raportul complet al misiunii și a reafirmat că informațiile oficiale vor fi comunicate public pe parcursul zilei.

Dronă a căzut în curtea unui localnic. Prefectul Județului Vaslui, Eduard Popica, a dat mai multe detalii despre locul în care a căzut drona, la Digi24. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert și pentru locuitorii din județ. 

„Este o dronă fără încărcătură. O dronă de dimensiuni aproximativ de 1,5 m – 2 m. În momentul de față este distrusă, fiind călită de la mare altitudine. Toate elementele sunt în grădina unui cetățean din comuna Puiești. Zona a fost securizată și până la venirea autorităților nu are acces nimeni în acea zonă”, a spus prefectul.

Sursă foto: rol ilustrativ

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare