Medhouse banner

O minoră din Cumpăna a plecat de acasă și nu s-a mai întors

Date:

O fată de 15 ani este căutată de polițiști

UPDATE: Denisa a fost găsită! Din primele verificări efectuate rezultă ca nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni.

La data de 12 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Postul de Poliție Cumpăna au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorei GROSU DENISA MIHAELA, de 15 ani, din comuna Cumpăna, județul Constanța.

La data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 10.30, aceasta a plecat în mod voluntar de la domiciliu, fără a reveni până în prezent.

GROSU DENISA MIHAELA are 1,80 m înălțime, 75 de kg, păr șaten, ochi verzi.

Nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte pe care le purta în momentul plecării voluntare.

Cercetările în cauză au fost preluate de polițiștii Poliției Municipiului Constanța, în colaborare cu polițiștii Unității Teritoriale de Căutare Persoane Dispărute sau Următite, care efectuează activități specifice în vederea depistării minorei.

Astfel, au fost efectuate activități de căutare pe raza municipiului Constanța, în locurile frecventate de minoră, în anturajul acesteia și la unitatea de învățământ, cercetările fiind extinse.

În ceea ce privește informația că minora și-ar fi achiziționat un bilet de tren și ar fi călătorit în direcția municipiului București, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că aceste aspecte nu se confirmă.

Minora a fost dată în căutare la nivel național, fiind în atenția tuturor structurilor de poliție, precum și în consemn la frontieră.

„Facem un apel ca orice persoană poate furniza informații care pot conduce la identificarea sau localizarea minorei să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție. Asigurăm comunitatea că polițiștii depun toate eforturile pentru găsirea minorei în cel mai scurt timp.

Suntem în permanență implicați în acțiunile de căutare și menținem legătura cu familia acesteia, pentru a ne asigura că fiecare informație este verificată cu promptitudine”, a transmis IPJ Constanța.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii: Credință, tradiție și speranță

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii Astăzi, prima vineri după...

Atenție, constănțeni! Apă oprită în mai multe zone din municipiu

Lucrări de amploare la rețeaua de apă din Constanța:...

Atenție la escroci! Noi tentative de fraudă telefonică în numele ANAF

AVERTISMENT: continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care...

(Foto) Explozie de nume mari la NIBIRU: Ja Rule, The Martinez Brothers și Eve vin pe litoral!

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel...