Medhouse banner

O nouă generație de tineri aspiranți la o carieră în administrație se alătură Programului Oficial de Internship al Guvernului României 2025

Date:

150 de tineri finaliști, selectați din peste 1.900 de candidați, încep internshipul guvernamental

Programul Oficial de Internship al Guvernului, ediția a XII-a, a fost lansat astăzi, la Palatul Victoria, cu participarea Șefului Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Jurca, și a altor înalți oficiali. Cei 150 de finaliști, selectați din peste 1.900 de candidați, s-au remarcat prin formarea academică solidă și simțul datoriei civice.

Pe parcursul celor două luni de internship în 26 de instituții-gazdă, stagiarii se vor familiariza cu mecanismele de funcționare ale administrației, fiind deopotrivă destinatari, dar și potențiali contributori la cultura instituțională guvernamentală. Totodată, în cadrul programului, tinerii vor beneficia de experiența demnitarilor și expertiza funcționarilor de carieră, devenind martori ai proceselor decizionale, care transformă valorile în politici, politicile în programe, iar programele în proiecte pentru cetățeni și stat.

Prezent la eveniment, Șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Jurca, a transmis stagiarilor mesajul premierului Ilie Bolojan: „România are nevoie de critici constructive, de oameni capabili să identifice dezechilibre, dar, mai ales, de aceia care să construiască. Sunteți generația de tineri care vor face lucruri pentru sine și pentru România de mâine. Dumneavoastră sunteți dovada că se poate.”

Totodată, vicepremierii Tánczos Barna și Dragoș Anastasiu i-au încurajat pe stagiari să acționeze, să ia atitudine și să se inspire din modele, pași necesari pentru a transforma relația dintre stat și cetățean.

Inspirați de experiențele proprii în administrație, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole, Secretarul General al Guvernului, Ștefan-Radu Oprea, și Secretarii Generali Adjuncți Cristina Trăilă și Adrian Țuțuianu i-au îndemnat pe interni să fie curioși, activi și să se perfecționeze profesional, în vederea unei potențiale cariere în serviciul public.

Pe durata desfășurării programului, 1 iulie – 29 august 2025, participanții vor beneficia de o indemnizație lunară brută în cuantum de 4.050 lei, egală cu un salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Început în anul 2013, Programul de Internship al Guvernului României înseamnă un vot de încredere acordat an de an tinerei generații. În prezent, cei 1.725 de absolvenți ai programului performează în mediul privat sau administrativ.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

„Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Constanța!

Eleganță, ambiție și putere: Povestea continuă în „Diavolul se...

Petrece 1 Mai la muzeu! Punctele muzeale MINAC sunt deschise vizitatorilor

Program special de vizitare: Siturile arheologice MINAC, deschise între...