Valea Jiului a fost zguduită, sâmbătă seara, de o tragedie în care două fete de 15 ani au murit, lăsând în urmă durere și întrebări fără răspuns.
Două adolescente în vârstă de 15 ani, Alexandra Mocanu și Georgiana Siminescu, au ales să își încheie viața într-un mod șocant, aruncându-se de la o înălțime de aproximativ 20 de metri, în zona Văscoza din municipiul Lupeni.
Potrivit informațiilor inițiale, fetele au petrecut în subsolul ruinelor unei foste fabrici alături de prieteni înainte de a lua decizia tragică.
Într-un mesaj cutremurător transmis prietenilor pe un grup de WhatsApp, una dintre ele a scris: „Mă bucur că v-am cunoscut! Mersi că ne-ați jignit și ne-ați făcut în toate felurile. Sunteți un grup toxic și ne omorâm din cauza voastră.”

Anunțul că intenționează să se sinucidă a fost făcut de una dintre fete mamei sale, care a alertat imediat poliția. Echipele de prim-ajutor și polițiștii s-au deplasat rapid la locul indicat, o fostă fabrică din Lupeni, unde au găsit trupurile celor două minore.
Revelații șocante și indicii despre starea emoțională a fetelor
După tragedie, au apărut dezvăluiri și imagini șocante despre ultimele momente ale celor două adolescente. Sus, pe turnul dezafectat au fost găsite telefoanele și hainele fetelor, iar în telefoanele acestora au fost descoperite mesaje care indicau o stare anxioasă.
Se pare că gestul extrem a fost planificat, deoarece fetele și-au anunțat prietenii în prealabil că intenționează să se sinucidă.
Într-o postare pe Instagram, ambele au scris același mesaj: „Am plecat mai repede ca anul 2023.„
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili motivele și circumstanțele care au condus la această tragedie șocantă. Dosarul penal este în prezent sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, iar comunitatea rămâne profund afectată de pierderea celor două tinere vieți. Este un moment în care compasiunea și susținerea reciprocă sunt esențiale pentru cei afectați de această tragedie.
