Oncoria Med

O societate comercială din municipiul Constanța a fost amendată cu 20.000 de lei. VEZI care a fost motivul

Date:

Societate comercială, amendată

La data de 23 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au desfășurat o acțiune de verificare pe linia prevenirii și combaterii infracționalității de mediu în domeniul operațiunilor cu deșeuri, la sediul a două societăți comerciale din municipiul Constanța, având ca obiect de activitate comerțul cu ridicarea deșeurilor și resturilor metalice și nemetalice și al materialelor pentru recilcare.

În urma verificărilor, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a unei societății comerciale, conform articolului 1 alineatul 1, litera b din O.U.G 31/2011, în valoare de 20.000 de le, constând în faptul că, nu a întocmit borderouri de achiziție deșeuri neferoase, respectiv pentru cantitatea de 75 kilograme aluminiu, ce a fost identificată în incinta depozitului cu ocazia controlului.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Mergi la medic fără cardul de sănătate? Ce trebuie să știe pacienții în noiembrie. Anunț important al CNAS

Românii pot beneficia de servicii medicale fără obligativitatea semnării...

Speedy Gonzales de Constanța: gonea cu 107 km/h ca să ajungă la pomană!

Graba strică treaba, dar în cazul unui șofer din...