Medhouse banner

Papa Francisc șochează vorbind despre „plăcerea sexuală”: „Este un dar de la Dumnezeu”

Date:

Papa Francisc șochează încă o dată abordând recent subiectul plăcerii sexuale și a poftei trupești în cadrul unei audiențe generale. Papa a subliniat că „plăcerea sexuală este un dar de la Dumnezeu”. Însă, Suveranul Pontif a avertizat asupra subminării acestei plăceri de către pornografie, care poate genera forme de dependență.

În discursul său, Papa Francisc a evidențiat importanța luptei împotriva poftei trupești, menționând că acest demers poate fi un proces pe toată durata vieții.

„Câștigarea ‘luptei împotriva poftei’, a precizat Papa Francisc, ‘poate fi un demers care durează toată viața'”.

Suveranul Pontif a mai spus că iubirea înseamnă a-i respecta pe ceilalți, căutându-le fericirea și cultivând empatia.

În același timp, el a atras atenția asupra importanței contemplării frumuseții corpului, psihologiei și sufletului celuilalt. „A iubi înseamnă a căuta fericirea celuilalt și a ne dispune în cunoașterea unui corp, a unei psihologii și a unui suflet care nu sunt ale noastre și care trebuie contemplate pentru frumusețea pe care o poartă. A iubi este frumos”, a declarat Papa Francisc.

În cateheza dedicată poftei, Suveranul Pontif a explicat că premiul acestei lupte constă în păstrarea frumuseții creației lui Dumnezeu în iubirea dintre bărbat și femeie.

„Cultivarea tandreței este mai bună decât să te pleci în fața demonului posesiunii, iubirea adevărată servește, este mai bună decât să cucerești. Căci dacă nu există iubire, viața este o tristă singurătate”, a afirmat Papa Francisc.

Revenind la viciul poftei, Suveranul Pontif a evidențiat impactul negativ al pornografiei asupra plăcerii sexuale, numind-o „o satisfacție fără relație care poate genera forme de dependență”.

Totodată, Papa a subliniat că castitatea nu trebuie confundată cu abstinența sexuală, ci este voința de a-l respecta pe celălalt și de a nu-l poseda niciodată.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Happy Kids Junior Afterschool deschide înscrierile pentru Școala de Vară 2026 și anul școlar 2026-2027

Vara poate fi o perioadă perfectă pentru dezvoltare, socializare...

ALERTĂ MAXIMĂ | Pericol de tsunami în Filipine după un cutremur devastator de 7,8 grade!

Atenționare de călătorie MAE! Alertă de tsunami în Republica...

Două tentative de dare de mită, respinse de polițiștii de frontieră din Orșova!

Prinși cu țigări ascunse în mașini pe DN 6:...