Feminitate și Maternitate / Femeia, eterna poveste – a cincea conferință a Părintelui Marius Moșteanu
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța găzduiește, pe 10 martie 2025, începând cu ora 16:00, cea de-a cincea conferință susținută de Părintele Marius Moșteanu, având ca temă „Feminitate și maternitate / Femeia, eterna poveste”.
„Femeia a fost dintotdeauna subiect de poveste. S-au spus multe, s-au scris multe, s-au încercat definiții, supoziții și au curs râuri de cerneală în căutarea unor definiri cât mai exacte. Feminitatea, dincolo de poveste, este misterul însuși, iar maternitatea este dincolo de nașterea de prunci, trecerea de la tăcere la freamăt”, se arată într-un comunicat de presă trimis de Biblioteca Județeană Constanța.
La cea de-a cincea Conferință susținută la Biblioteca Județeană Ioan N. Roman din Constanța, Părintele Marius Moșteanu ne va descifra pe 10 martie de la ora 16.00, câte ceva despre tăcerea din poveste, atunci când foșnesc emoțiile.
Intrarea este liberă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.