Medhouse banner

Patru migranți descoperiți de polițiștii de frontieră la bordul unei mașini!

Date:

Migranții sunt din Afganistan, Siria și Iran

Patru migranți din Afganistan, Siria și Iran, cu vârste cuprinse între 20 și 36 de ani, au fost descoperiți de polițiștii de frontieră de la Nădlac la bordul unei mașini înmatriculate în România.

”În data de 22.01.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe autostrada A1 Deva – Nădlac. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România, condus de către un cetățean român, alături de care călătoreau, în calitate de pasageri, patru cetățeni străini.

La momentul verificărilor, colegii noștri au constatat faptul că pasagerii nu dețin documente pentru a călători în spațiul Schengen, motiv pentru care persoanele și mijlocul de transport au fost conduse la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

În urma cercetărilor, polițiștii de frontieră au identificat cei patru pasageri ca fiind cetățeni din Afganistan, Siria și Iran, cu vârste cuprinse între 20 și 36 de ani”, precizează Poliția de Frontieră, într-un comunicat de presă.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini și trafic de migranți pentru cetățeanul român, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

CRONOLOGIA COMPLETĂ a incidentului din Portul Constanța, dar cu semne de întrebare

Filmul evenimentelor: Ora 10:28, momentul în care drona maritimă...

Forțele Navale Ucrainene confirmă! Drona maritimă ajunsă în România le aparține

Cum a ajuns o dronă a Marinei Ucrainene în...

Nouă sportivi de la CSM Constanța participă la Campionatul Național de Kempo Knock Down

Competiție de Knock Down pentru sportivii de la CSM...