Oncoria Med

Performanță incredibilă pentru România: 8 medalii la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială. Printre medaliați se află și un elev contănțean

Date:

Trei medalii de aur, două de argint și trei de bronz pentru elevii noștri

România bifează un succes uriaș pe scena internațională a educației și tehnologiei. Delegația țării noastre a obținut o recunoaștere remarcabilă la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), adjudecându-și un palmares impresionant de opt medalii: trei de aur, două de argint și trei de bronz.

Liceenii români au demonstrat abilități de excepție în domeniul tehnologiilor de vârf, clasând România printre cele mai puternice țări din lume la această competiție prestigiască.

Medalii de Aur:

  • Alexandru Thury-Burileanu (clasa a XI-a, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța)
  • Roland Petrean (clasa a XI-a, Colegiul Național „Silvania” Zalău)
  • David Georgescu (clasa a XI-a, Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara)

Medalii de Argint:

  • Mihnea-Teodor Stoica (clasa a X-a, Liceul Teoretic Internațional de Informatică București)
  • Darius-Adrian Dobre (clasa a XII-a, Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea)

Medalii de Bronz:

  • Iulian Nistor (clasa a XII-a, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” Cluj-Napoca)
  • Daniel-Antoniu Bence-Muk (clasa a XI-a, Colegiul Național „George Barițiu” Cluj-Napoca)
  • Matei-Tudor Pop (clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca)

Participarea României la IOAI 2026 reprezintă rezultatul unui parcurs competițional organizat și susținut de Ministerul Educației și Cercetării, alături de partenerii săi, Uniunea Profesorilor de Informatică din România (UPIR) și Hubul Român de Inteligență Artificială (HRIA). Colaborarea dintre instituțiile implicate a făcut posibilă desfășurarea etapelor de selecție și pregătire, constituirea echipelor reprezentative și participarea acestora la etapa internațională de la Astana.

„Coordonatorii principali au fost Robert Mihai Colca, doctorand la Universitatea de Vest din Timișoara, și Mihai Nan, cadru didactic la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București. Implicarea acestora a acoperit întregul parcurs competițional, prin sprijinirea și coordonarea tuturor etapelor, de la selecția și pregătirea elevilor până la participarea la etapa internațională de la Astana, prin contribuții de ordin științific și tehnic, precum și prin asumarea responsabilităților de coordonare a delegației, relația cu organizatorii și reprezentarea României în cadrul activităților oficiale ale IOAI.

Delegația României a fost însoțită, în calitate de observatori, de Antonio Bărbălău, reprezentant Bitdefender, și Alexandru Costin Deonise, absolvent de master al Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, care au participat la activitățile asociate competiției.

Participarea delegației României la IOAI 2026 a beneficiat, de asemenea, de sprijinul important oferit de Bitdefender, atât prin susținere financiară, cât și prin implicarea unor specialiști în activitățile de pregătire științifică și tehnică. Compania a contribuit, de asemenea, cu suport tehnic și resurse hardware necesare desfășurării în bune condiții a activităților de pregătire și participare.

Mulțumim UPIR și HRIA, Bitdefender, universităților și instituțiilor implicate, profesorilor și specialiștilor care au contribuit la etapele de selecție și pregătire, precum și familiilor și tuturor celor care i-au susținut pe elevi de-a lungul acestui parcurs competițional.

Adresăm mulțumiri și Doamnei Ambasador Mădălina Lupu, care a fost alături de delegația României și a susținut echipa, fiind prezentă la evenimentele oficiale ale competiției.

Felicitări elevilor pentru rezultatele obținute, coordonatorilor pentru activitatea desfășurată și tuturor celor care au contribuit la reprezentarea României la IOAI 2026!”, transmite Ministerul Educației.

La Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI) 2026, desfășurată în perioada 2–8 august 2026, la Astana, Republica Kazahstan, au participat concurenți din 108 țări și teritorii.

Ministerul Educației și Cercetării sprijină participarea loturilor naționale ale țării noastre la olimpiadele internaționale prin acoperirea taxelor de participare și a costurilor deplasărilor, diurnă aferentă zilelor de ședere, precum și în organizarea și desfășurarea etapelor ce preced olimpiadele internaționale – etapele locale/ județene/ municipale și naționale ale acestor competiții.

Sursă foto: facebook/ Ministerul Educației

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Victorie categorică la Sala Sporturilor! Handbaliștii constănțeni câștigă și al doilea meci de verificare

CSM Constanța se pregătește pentru turneul amical de la...

(Video) Confruntare importantă la Ovidiu! „Marinarii” luptă pentru o poziție superioară în clasamentul Superligii

Alb-albaștrii primesc vizita celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc O...

(Video) Misiune maraton pe Dunăre: Cea de-a doua barjă a fost scufundată cu succes după 11 ore

Operatiune complexă a Apelor Române în zona brațului Bala Azi-noapte,...

Cod Roșu în Spania! MAE emite atenționare de călătorie din cauza incendiilor de vegetație

Alertă maximă în Comunitatea Valenciană: Incendii devastatoare în provincia...