Medhouse banner

Peste 600.000 de imobile, înregistrate, gratuit pentru cetățeni, de la începutul anului

Date:

Peste 33.000 de sectoare cadastrale finalizate până la mijlocul anului

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a înregistrat, în primele șase luni ale anului 2025, peste 600.000 de proprietăți, gratuit pentru cetățeni, prin Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Finanțarea a fost asigurată din veniturile proprii ale ANCPI și din fonduri europene. În aceeași perioadă, au fost cadastrate integral 34 de unități administrativ-teritoriale (UAT), cu o suprafață de peste 580.000 de hectare.

Prin programele derulate, ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localități, în 331 de UAT-uri, precum și în 33.021 sectoare cadastrale, suprafața înregistrată depășind șapte milioane de hectare.

Dintre cele 331 de UAT-uri finalizate, 202 au fost cadastrate cu fonduri europene, prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, finanțat în cadrul Axei prioritare 11 a Programului Operaţional Regional 2014-2020 (POR) și continuat în cadrul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF). De la începutul anului, 34 de UAT-uri, cu o suprafață de peste 580.000 de hectare, au noi cărți funciare, 31 dintre acestea (322.606 hectare) fiind deschise cu finanțare europeană.

În total, prin programele derulate, ANCPI a deschis, gratuit pentru cetățeni, peste 8,7 milioane de noi cărți funciare.

În prezent, se desfășoară lucrări de cadastru în peste 5,5 milioane de hectare din 475 de comune (dintre care 441 beneficiază de fonduri europene) și în 25.702 sectoare cadastrale. Sunt în derulare lucrări de înregistrare sistematică cofinanțate de ANCPI, în 15 UAT-uri și în 680 sectoare cadastrale, cu o suprafață de 109.080 hectare.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare, din 660 de UAT-uri din zonele rurale ale României, iar valoarea totală a Proiectului este 312.891.155 de euro.

Proiectul major a fost finanțat, până în decembrie 2023, prin Programul Operațional Regional și a fost etapizat. Faza a II-a a Proiectului este finanțată, în prezent, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027.

Mai multe informații referitoare la stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

„Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Constanța!

Eleganță, ambiție și putere: Povestea continuă în „Diavolul se...

Petrece 1 Mai la muzeu! Punctele muzeale MINAC sunt deschise vizitatorilor

Program special de vizitare: Siturile arheologice MINAC, deschise între...