Oncoria Med

Peste 800 de profesori din învățământul preuniversitar au participat la atelierele de educație financiară

Date:

28 de sesiuni naționale dedicate educației economice și financiare pentru cadre didactice

Banca Națională a României (BNR), Ministerul Educației și Cercetării (MEC), Asociația Română a Băncilor (ARB), Institutul Bancar Român (IBR) și Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) au organizat, în perioada iunie-septembrie 2025, cea de-a doua ediție a programului „Ateliere de educație financiară pentru profesori” care a inclus un număr de 28 de ateliere de educație economică și financiară la nivel național pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar. Activitățile au fost organizate în 20 de orașe din țară, inclusiv Municipiul București, și au reunit peste 800 de profesori.

La Sucursala regională Constanța a Băncii Naționale a României au fost organizate două sesiuni ale  programului „Ateliere de educație financiară pentru profesori“ la care au participat 59 de cadre didactice din municipiul și județul Constanța.

Proiectul se adresează profesorilor din ciclurile gimnazial și liceal în calitatea lor de formatori și multiplicatori de mesaje educaționale pentru elevi.

Informațiile prezentate de lectorii BNR, ARB, IBR și FGDB au acoperit teme diverse și de complexități diferite, care au urmărit nu numai transmiterea de cunoștințe/recomandări din zona finanțelor personale (realizarea și gestiunea unui buget personal, principii și strategii de economisire, caracteristici ale produselor de creditare, instrumente moderne de plată și riscurile de fraudă asociate), familiarizarea cu rolul și atribuțiile Băncii Naționale a României și ale instituțiilor de credit, precum și prezentarea evoluțiilor economiei României în perioada de după aderarea la Uniunea Europeană.

Activitățile au facilitat totodată realizarea unui schimb de experiență privind nevoile de educație economică și financiară ale elevilor și metodologiile potrivite pentru interacțiunile cu aceștia.

Infrastructura necesară a fost asigurată de Banca Națională a României și a permis crearea unui cadru de dezbateri și discuții interactive. Organizarea proiectului s-a realizat cu sprijinul Inspectoratelor școlare județene și al Inspectoratului școlar al Municipiului București.

Demersul se înscrie în reperele Strategiei Naționale de Educație Financiară (SNEF) 2024-2030, fiind parte a Planului de acțiune al acesteia în cadrul Obiectivului specific 2: Creșterea nivelului de cunoștințe ale cadrelor didactice în privința educației financiare, prin implementarea unor programe de educație financiară destinate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar și organizarea de cursuri de formare profesională pentru cadrele didactice menite să crească gradul de conștientizare a importanței educației financiare.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenționare de călătorie MAE! Risc extrem de incendii în Spania

Alertă pentru românii din Spania: Temperaturi extreme și pericol...

Controale pe litoralul românesc. Amenzi de 280.000 de lei și două unități închise de ANSVSA

ANSVSA continuă verificările pentru siguranța alimentelor și protejarea sănătății...