Oncoria Med

Poliția Constanța investighează un caz șocant! O pisică a fost rănită cu o petardă

Date:

Pisică rănită cu o petardă

Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public privind faptul că, asupra unui exemplar felin, ar fi fost exercitate acte de violență, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

În urma vizionării unor imagini apărute în spațiul public la data de 3 ianuarie a.c., referitoare la rănirea unei pisici care ar fi suferit vătămări din cauza aprinderii unei petarde în cavitatea bucală, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul de Investigare a Infracționalității de Mediu s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de rănirea, cu intenție, a animalelor, potrivit Legii 205/2004 privind protecția animalelor.

Precizăm faptul că, polițiștii au demarat de îndată cercetările în vederea identificării persoanelor implicate și luarea măsurilor legale care se impun.

Totodată, polițiștii fac apel către cetățeni să semnaleze orice fapte de cruzime asupra animalelor și să furnizeze orice informație care poate conduce la identificarea celor responsabili pesntru astfel de acte de cruzime.

Sursă foto: Unsplash.com

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare