Medhouse banner

Polițiștii au derulat acțiunea „Clean Waters 2024”. Au dat amenzi în valoare de 480.965 de lei

Date:

Polițiștii au luat parte la 508 acțiuni și controale

Polițiștii Direcției Transporturi, în cooperare cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Autoritatea Navală Română și Garda Națională de Mediu, au derulat, în perioada 23 septembrie – 6 octombrie 2024, operațiunea „CLEAN WATERS 2024”.

Acțiunile de control au avut ca scop creşterea siguranţei navigaţiei pe fluviul Dunărea, protejarea ecosistemului de pe tot cursul Dunării, combaterea evaziunii fiscale, prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal şi a migraţiei ilegale.

„Au fost efectuate 508 acţiuni şi controale, în urma cărora au fost verificate 1.850 de persoane și testați cu aparatul alcooltest 32 de membri personal navigant. Totodată, au fost verificate 50 de societăţi comerciale, 776 de autorizaţii/licenţe/permise de pescuit și 316 nave.

În urma activităţilor specifice desfăşurate, au fost constatate, 48 de infracţiuni, pentru care sunt cercetate 45 de persoane”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.

Din totalul infracțiunilor constatate, 31 sunt prevăzute de Legea nr.176/2024 privind pescuitul şi protecția resursei acvatice vii. De asemenea, au fost constatate 6 infracțiuni la Legea nr.191/2003 privind transportul naval.

Au fost aplicate 175 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 480.965 de lei și au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 3 ambarcațiuni, un motor, un autovehicul, 31 de unelte de pescuit, 552 de kilograme de produse piscicole, 2.460 de țigarete și 4,11 metri cubi de material lemnos.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii: Credință, tradiție și speranță

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii Astăzi, prima vineri după...

Atenție, constănțeni! Apă oprită în mai multe zone din municipiu

Lucrări de amploare la rețeaua de apă din Constanța:...

Atenție la escroci! Noi tentative de fraudă telefonică în numele ANAF

AVERTISMENT: continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care...

(Foto) Explozie de nume mari la NIBIRU: Ja Rule, The Martinez Brothers și Eve vin pe litoral!

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel...