Polițiștii derulează campania în școlile constănțene
Polițiștii din Constanța au fost prezenți miercuri în școlile din municipiul Constanța pentru a le prezenta elevilor informații despre fenomenul de bullying, precum și despre măsurile pe care ar trebui să le ia în cazul în care se confruntă cu astfel de situații.
”Polițiștii i-au încurajat pe copii ca, în cazul în care asistă la un act de bullying sau de violență, să informeze un profesor, consilier școlar sau părinte despre acest comportament, întrucât ”Tăcerea nu ajută pe nimeni – Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!”
De asemenea, polițiștii au vorbit despre siguranța rutieră, iar elevilor li s-au explicat responsabilitățile pe care le au ca pietoni. Mai exact, atenția la semnele de circulație și folosirea trecerilor de pietoni în siguranță”, spun reprezentanții IPJ Constanța, într-un comunicat.
Acțiunile fac parte din campaniile „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, „Scuzele nu schimbă realitatea” și Programul Național de Prevenire a Victimizării Minorilor, având scopul de a educa și sensibiliza tinerii privind comportamentele riscante și importanța responsabilității personale în contextul social și școlar.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.