Medhouse banner

Polițiștii de frontieră au confiscat bunuri evaluate la suma de 647.600 de lei

Date:

Polițiștii de frontieră au constatat 179 de fapte ilegale în cursul zilei de duminică

Polițiștii de frontieră au constatat, în cursul zilei de duminică, 179 de fapte ilegale (92 de infracţiuni şi 87 de contravenţii). Ca urmare, aceștia au dat amenzi în valoare de 64.545 lei și au confiscat bunuri evaluate la suma de 647.600 de lei, care au fost oprite de la comercializare, cu scopul de a proteja consumatorii.

De asemenea, polițiștii nu au permis intrarea în ţară a 27 de cetățeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege.

„Polițiștii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru peste 387.200 de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 104.300 de mijloace de transport care au tranzitat fro­ntiera.

Astfel, pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră terestre, dar și prin cele aeriene și maritime (sosiri din state non Schengen) au fost efectuate formalitățile de intrare în țară pentru 216.296 persoane. Totodată, au intrat în țară 58.300 mijloace de transport.

În ceea ce privește cetățenii ucraineni, pentru aceștia lucrătorii noștri efectuează formalitățile de control la trecerea frontierei, în conformitate cu reglementările naţionale şi comunitare în domeniu, începând cu data de 10.02.2022, până la 14.07.2024, la nivel naţional, intrând în România 8.938.305 cetăţeni ucraineni”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Sânzienele sau Drăgaica: Mituri, legende și tradiții deosebite în calendarul popular românesc

Cine sunt zânele bune din tradiția populară și de...

Începe „Ritmul Verii” la Constanța! Orașul se transformă într-o scenă uriașă în aer liber

Vara aceasta intră în „Ritmul Verii”! Muzică live, parade...

(Video) Copil de 2 ani, salvat de jandarmi dintr-o mașină răsturnată în Bacău

Doi jandarmi au salvat un copil de 2 ani...