Polițiștii au instituit măsuri asigurătorii de peste 20.800.000 de lei
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, în perioada 6 – 19 decembrie 2024, 12 acțiuni de amploare. În cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracțiuni economice, au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 20.800.000 de lei.
”Astfel, în perioada 6 – 19 decembrie 2024, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii au pus în aplicare 214 mandate de percheziție domiciliară și 81 de mandate de aducere, fiind dispuse măsuri preventive față de 27 de persoane.
Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de 20.849.494 de lei”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.
Totodată, au fost indisponibilizate 78.893 de țigarete, 10 kilograme de tutun vrac, 635.882 de lei, 23.450 de euro, 33 de litri de alcool și alte bunuri în valoare de 1.347.119 lei.
Sursa foto: Pressalert
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.