Oncoria Med

Polițiștii tulceni au confiscat 390 kg de pește fără documente

Date:

Polițiștii tulceni au depistat o cantitate de 390 kg de pește, în urma efectuării unui control rutier în trafic

La data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 14:40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au desfășurat mai multe activități de prevenire a accidentelor rutiere și de fluidizare a traficului pe drumurile publice.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat în flagrant o infracțiune la regimul piscicol, în acest sens fiind depistat un bărbat în vârstă de 59 ani care conducea un autovehicul în interiorul căruia se afla o cantitate de 390 de kilograme de pește din specia caras, fară a deține documente de proveniență și de transport a mărfii.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii privind comercializarea peștelui și a altor viețuitoare acvatice sau a produselor din pește, fără documente de proveniență.

„Reamintim faptul că transportul și comercializarea peștelui pot fi efectuate doar cu documente de proveniență, iar lipsa acestora constituie abatere de la normele în vigoare.

Respectarea normelor legale privind pescuitul contribuie la protejarea resurselor acvatice și la menținerea echilibrului ecologic al habitatelor naturale”, transmite IPJ Tulcea.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Renumele în medicină se construiește prin performanță. OCH, un reper regional pentru chirurgia cazurilor complexe

Specialiștii, tehnologia și infrastructura definesc capacitatea unui spital de...

Infecțiile respiratorii în sezonul rece. Dr. Cristina Druncea, medic pneumolog: „Nu orice tuse înseamnă doar o răceală”

Odată cu scăderea temperaturilor, infecțiile acute respiratorii devin tot...

Cel puțin 500 de constănțeni cer mai multe autobuze pe linia 3. Petiție adresată Primăriei Constanța

517 persoane au semnat o petiție prin care solicită...

Rezidențiat 2026: examenul va avea loc pe 15 noiembrie. Înscrierile încep pe 7 octombrie

Examenul se va desfășura simultan în șase centre universitare...