Pompierii salvatori au gestionat peste 4.600 de solicitări de sprijin
Pompierii salvatori au gestionat în acest weekend peste 4.600 de solicitări de sprijin, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.
”În intervalul menționat, echipajele SMURD au intervenit în 3.895 de misiuni, dintre care 3.874 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și 21 pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. În urma acestor acțiuni, mai bine de 3.900 de persoane au fost asistate medical.
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, în ultimele 72 de ore, echipajele operative au acționat pentru stingerea celor 284 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării și pentru gestionarea celor 491 de situații ce puteau pune în pericol viețile și bunurile semenilor, precum și siguranța animalelor”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne.
De asemenea, în toată această perioadă, 27 de persoane aflate în situații critice au fost salvate datorită eforturilor depuse de către pompierii militari pe timpul misiunilor desfășurate.
”Pentru a preveni incidentele nedorite, subliniem importanța respectării unor măsuri simple, dar esențiale.
- Nu utilizați aparate sau instalații electrice cu defecțiuni sau improvizații;
- Evitați suprasolicitarea rețelei electrice prin folosirea simultană a mai multor consumatori;
- Curățați periodic coșurile de fum și sobele și evitați improvizațiile la sistemele de încălzire;
- Instalați detectoare de incendiu și gaz pentru a vă proteja locuința și familia”, se mai arată în documentul citat.
