Oncoria Med

Pompierii au intervenit la 45 de incendii în cursul zilei de marți! Echipajele SMURD au avut 1.251 de misiuni

Date:

Pompierii au emis și două mesaje RO-ALERT

Pompierii militari din întreaga țară au gestionat, în cursul zilei de marți, 1.487 de situații de urgență, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.

”În acest interval de timp, echipajele SMURD au derulat 1.251 de misiuni pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, iar echipajele de descarcerare au intervenit în 4 situații pentru extragerea victimelor din autoturismele avariate ca urmare a accidentelor rutiere. În urma acestor acțiuni, peste 1.269 de persoane au fost asistate medical.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea celor 45 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne.

Alături de intervențiile pentru stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor, salvatorii au gestionat și alte 187 de misiuni pentru protecția comunităților și a bunurilor acestora, iar pe timpul intervențiilor desfășurate 5 persoane aflate în situații critice au fost salvate.

În ceea ce privește protecția populației, în cursul zilei de ieri, au fost transmise 2 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, 1 dintre acestea pentru semnalarea prezenței animalelor sălbatice (urși), în localități din județul Buzău, iar 1 pentru protecția cetățenilor din municipiul Craiova, aflați în proximitatea zonei în care s-a produs un incendiu cu degajări mari de fum.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

ULTIMA ORĂ | Planul Roșu de Intervenție, activat la un hotel din Saturn. Aproximativ 30 de persoane acuză stări de rău

Alertă în stațiunea Saturn. Suspiciune de toxinfecție alimentară Din primele...

Fit Temple vine la Târgul de Sănătate și Frumusețe cu un echipament-surpriză. Vizitatorii VIVO! Mall îl vor putea testa

Mișcarea face parte dintr-un stil de viață sănătos, iar...

Școala Postliceală Hipocrate Constanța, prezentă la Târgul de Sănătate și Frumusețe. Înscrieri pentru cinci calificări medicale

Școala Postliceală Hipocrate Constanța va fi prezentă, în perioada...