Medhouse banner

Portul Constanța, promovat la Astana, în Kazahstan

Date:

Marea Neagră – poartă către Europa

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a organizat astăzi, 15 octombrie 2024, la Astana, în Kazahstan un eveniment de promovare a Portului Constanța, cu scopul de a susține poziția de hub important la Marea Neagră – poartă către Europa. Au fost evidențiate atuurile Portului Constanța, legăturile sale comerciale, importanța în contextul reconfigurării coridoarelor de transport la nivel mondial.

Delegația Portului Constanța a fost însoțită la Astana, de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Adrian Foghiș și de președintele Consiliului de Administrație al CN APM SA, Adrian Daniel Găvruța.

Evenimentul, care s-a bucurat de un mare interes, a urmărit creșterea gradului de conștientizare a publicului de specialitate privind avantajele competitive oferite de Portul Constanța.

Alături de reprezentanții CN APM SA, la eveniment au fost participat manageri ai companiilor care își desfășoară activitatea în Portul Constanța, fiind un efort comun în identificarea următorilor pași pentru atragerea fluxurilor de mărfuri către această rută comercială.

La întâlnirile de afaceri din cadrul evenimentului, firmele românești și cele din Kazahstan au avut un dialog constructiv cu potențial de concretizare de noi afaceri generatoare de noi volume de marfă ce vor fi transportate prin Portul Constanța.

Datorită poziției sale geografice, Kazahstan se situează pe un important coridor – Middle Corridor, a cărui importanță este în permanentă creștere, având în vedere obiectivele statelor din regiune de a-și identifica noi piețe.

Sursă foto: facebook/Constanta Port

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Sânzienele sau Drăgaica: Mituri, legende și tradiții deosebite în calendarul popular românesc

Cine sunt zânele bune din tradiția populară și de...

Începe „Ritmul Verii” la Constanța! Orașul se transformă într-o scenă uriașă în aer liber

Vara aceasta intră în „Ritmul Verii”! Muzică live, parade...

(Video) Copil de 2 ani, salvat de jandarmi dintr-o mașină răsturnată în Bacău

Doi jandarmi au salvat un copil de 2 ani...