Medhouse banner

Pregătiri pentru întâmpinarea Paștelui

Date:

Pregătiri pentru Paște

În satul românesc de altădată, cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului, era așteptată cu nerăbdare de toată familia: copii, adulți, bătrâni, potrivit Muzeului de Artă Populară Constanța.

În Săptâmâna Mare sau Săptămâna Patimilor, accentul se punea pe pregătirea preparatelor tradiționale ce urmau să ocupe un loc special pe masa de Paște.

Nelipsite erau ouăle, fie doar înroșite sau încondeiate cu ceară fierbinte de albină, cu ajutorul „chișiței”, un mic bețișor având în capăt un tubuleț din cupru, legat cu sârmuliță.

Ouăle, simbolizând mormântul lui Hristos, se vopseau la început doar în roșu, culoare care amintea de sângele ce a picurat din mâinile și picioarele lui Iisus, pironit pe cruce. În timp, au început să se vopsească ouă și cu alte culori.

Conform tradiției, care s-a perpetuat până în zilele noastre, ouăle se vopsesc în Joia Mare sau în Sâmbăta Mare.

„În Vinerea Marea, numită și „Vinerea Scumpă” sau „Vinerea Seacă”, despre care se zice că reunește toate zilele din an, nu se vopsesc ouă, pentru că se crede că cei morți le vor găsi seci pe lumea cealaltă. Nu se coace pâine și nici nu se seamănă nimic, iar cei bătrâni țin post negru.”, arată Muzeul de Artă Populară Constanța.

În Sâmbăta Mare se coace pasca, despre care se spune că este bine să aibă formă rotundă, pentru că rotunde au fost și scutecele lui Iisus. Tot acum se coc și cozonacii, care trebuie să aibă formă alungită precum mormântul lui Hristos.

De Sfintele de Paști, întreaga familie, îmbrăcată în straie de sărbătoare merge la biserică. Odinioară, în satul tradițional fetele aveau cămăși noi, cusute în Postul Mare.

În zori, la întoarcerea de la biserică, toți ai casei se spală cu apa în care se pun un ou roșu și un bănuț, pentru a fi rumeni ca oul și sănătoși până la Paștele viitor.

Sursă foto: Muzeul de Artă Populară Constanța

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

VIDEO. Dulcele care te duce în vacanță: baclavaua turcească și farmecul din Antalya

Baclavaua turcească, acel dulce tradițional care transformă vacanța într-o...

Mită refuzată la frontieră. I-a dat polițiștului 50 de euro pentru a trece vama cu un câine

Un polițist de frontieră a refuzat mita oferită pentru...

Poliomielita, o boală fără tratament, dar care poate fi prevenită prin vaccinare

Tot ce trebuie să știi despre poliomielită și prevenirea...