Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că partenerii NATO au fost notificați despre găsirea unor piese care ar putea aparține unei drone rusești.
„În contextul actual, cu conflictul la granița noastră, trebuie să înțelegem că avem de-a face cu o situație în continuă schimbare, așa cum o descriu experții. Situația de astăzi este diferită față de cea de ieri. Toate comunicările noastre au fost făcute în baza unei bune intenții și a probelor pe care le aveam la dispoziție. Nu putem face declarații care să angajeze statul român pe baza unor presupuneri. Avem nevoie de dovezi pentru asta. Ministerul Apărării m-a informat – și sunt sigur că a făcut-o cu bună intenție – că nu există astfel de componente și asta a fost comunicat public. Între timp, situația s-a modificat, au fost găsite astfel de componente, am cerut verificări rapide și profesioniste, după care vom decide pașii următori. Între timp am notificat aliații NATO”, a afirmat președintele Iohannis, după summitul Inițiativei celor Trei Mări (I3M), în cadrul unei conferințe de presă comune cu președinții Poloniei și Lituaniei și prim-ministrul Croației.
El a indicat că ambasadorul României la NATO, Dănuț Sebastian Neculăescu, a fost desemnat să informeze secretarul general al NATO și aliații despre posibilul incident.
„Ambasadorul nostru la NATO a avut sarcina, în primul rând, de a informa secretarul general, și în al doilea rând de a informa aliații, ceea ce s-a întâmplat chiar în această dimineață, când ambasadorul nostru în cadrul Consiliului Nord-Atlantic a informat oficial toți aliații despre posibilul incident și despre faptul că au fost descoperite resturi care, foarte probabil, aparțin unei drone. Acesta este stadiul în care ne aflăm în prezent și pe măsură ce investigațiile aduc noi dovezi, putem face pașii următori și să comunicăm orice descoperiri”, a adăugat Iohannis.
