Medhouse banner

Pretind că sunt reprezentanți ai unor societăți comerciale, inclusiv bănci, și cer oamenilor să investească diferite sume de bani, cu promisiunea unor avea câștiguri fabuloase. Polițiștii vin cu recomandări

Date:

Atenție la fraudele online!

Polițiștii atrag atenția asupra înșelăciunilor săvârșite în mediul online, de către persoane necunoscute, care pretind că sunt reprezentanți ai unor societăți comerciale, inclusiv bănci, și care vă determină să investiți sume de bani, cu promisiunea unor câștiguri fabuloase. Este vorba de o metodă tot mai des întâlnită, iar modul de operare este simplu.

Viitoarea victimă este contactată pe rețelele de socializare, iar ulterior este invitată să acceseze un link ce duce către o pagină de internet fictivă a unei societăți comerciale fantomă.

Astfel, personei vătămate i se promit câștiguri financiare rapide și este determinată să investească sume de bani.

Practic, victima face de bunăvoie un transfer de bani către societatea comercială fantomă.

De asemenea, i se poate trimite o aplicație care, odată instalată în telefon, dobândește controlul asupra acestuia, iar autorul faptei poate efectua singur tranzacții financiare prin aplicația de banking.

Totodată, polițiștii constănțeni atrag atenția și cu privire la înșelăciunile cărora le cad victimă persoanele ce achiziționează online diferite bunuri, achitând cu cardul contravaloarea acestora.

Ulterior, odată cu livrarea prin curier, constată că au primit alt produs decât cel comandat și deja achitat.

Pentru a nu deveni victime ale unor astfel de infracțiuni, polițiștii vă recomandă:

  • Nu investiți online sume de bani, la îndemnul unor persoane care pretind a fi reprezentanții unor companii private sau de stat! Acestea nu fac investiții online, nu-și contactează posibilii clienți prin email sau prin intermediul rețelelor de socializare și nu solicită, pe aceste căi, date cu caracter personal!
  • Securizați-vă dispozitivele, asigurați-vă că acestea sunt protejate cu parole puternice și software antivirus, pentru a preveni accesul neautorizat!
  • Nu instalați, pe telefoanele mobile, aplicații necunoscute, trimise de persoane pe care nu le cunoașteți!
  • În cazul în care intenționați să investiți o sumă de bani sau să vă deschideți un cont, mergeți la bancă și consultați-vă cu specialiștii acesteia!
  • Înainte de a face o tranzacție, solicitați băncii să verifice firma respectivă!
  • Nu accesați link-uri primite de la persoane necunoscute, mai ales dacă acestea vă solictă date cu caracter personal!
  • Verificați cu atenție securitatea și reputația site-ului înainte de a face tranzacții!
  • Folosiți, pe cât posibil, instrumente de plată provizorii, unde alocați un buget limitat, exclusiv pentru cumpărăturile online!
  • Faceți transferuri bancare numai către persoane pe care le cunoașteți (apropiate)!
  • Fiți atenți la notificările referitoare la sume extrase din contul dumneavoastră și nu validați tranzacții pe care nu le recunoașteți!
  • Folosiți rețele de încredere, evitați conexiunile wifi nesecurizate sau publice atunci când efectuați tranzacții financiare!
  • Fiți precauți în comunitate, evitați să împărtășiți informații despre dumneavoastră, conturile dumneavoastră și sumele de bani pe care le dețineți, pe grupurile constituite pe diferite rețele de socializare!
  • Nu dați curs ofertelor de îmbogățire rapidă!
  • Dacă ați fost victima unei infracțiuni, anunțați imediat banca, pentru a bloca instrumentele de plată compromise și a încerca stoparea eventualelor tranzacții ilicite!
spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare