Urmare a cercetărilor în două dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de furt, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 25 de ani, suspectat de comiterea faptei.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 31 mai a.c., în jurul orei 14.40, un bărbat ar fi sustras dintr-un magazin, din municipiul Constanța, mai multe pachete de cafea.
De asemenea, la data de 22 mai a.c., același bărbat ar fi sustras produse cosmetice dintr-un magazin din municipiul Constanța fiind însă oprit de angajații magazinului, până la sosirea echipajului de poliție.
În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, 31 mai a.c., acesta urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propuneri corespunzătoare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.