Este vorba despre un şofer de 64 de ani
La data de 31 martie, în jurul orei 17.00, polițiștii din Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar conduce un autoturism în satul Moșneni fără a deține permis de conducere.
La scurt timp, vehiculul a fost interceptat pe strada Despot Vodă, de polițiștii Biroului de Siguranță Rutieră.
La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 64 de ani.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul nu ar deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul.
Totodată, s-a constatat că autoturismul ar avea inspecția tehnică periodică expirată din data de 20 octombrie 2024 și nu ar avea asigurare obligatorie de răspundere civilă.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.