Procurorii spun că omul de afaceri care era cercetat pentru cumpărare de influență a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au anunțat că un om de afaceri cercetat într-un dosar sub acuzația că i-ar fi dat bani lui Mihai Sebe, șef la vremea respectivă la ANAF Giurgiu, pentru a scăpa basma curată dintr-un control a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției.
„Procurorii au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului P.S.I., om de afaceri, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de cumpărare de influență.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada februarie – martie 2024, inculpatul P.S.I. în calitate de asociat unic și administrator al unei societăți comerciale, printr-un intermediar (martor în cauză), ar fi dat sumele de 13.000 euro (echivalent în lei) și 20.000 lei numitului Sebe Mihai, în calitate de șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Giurgiu, care ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra inspectorilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală 3 Alexandria, care efectuau un control antifraudă la societatea comercială respectivă, pentru a-i determina pe aceștia să finalizeze acțiunea de control fără a reține că societatea respectivă înregistrează obligații fiscale datorate bugetului de stat și fără a întocmi o sesizare penală pe numele acestei societăți comerciale”, se arată într-un comunicat de presă remis de DNA.
În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii sechestrului în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse, până la concurența sumei de 17.000 euro, asupra mai multor imobile ce aparțin inculpatului.
În prezența avocatului, omul de afaceri a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv – un an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Administrației Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 sau în cadrul Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă”, mai precizează DNA.
